Codrut Olaru: Particularitatile criminalitatii organizate in Romania

EXTRAS:

(...)

Pornind de la prevederile art. 116 C. proc. pen., expertiza este privită ca fiind cercetarea realizată de o persoană cu competenţă tehnică sau ştiinţifică (expert), la cererea organelor judiciare sau părţilor, asupra unor fapte şi împrejurări de fapt, pentru a căror lămurire sunt necesare cunoştinţe de specialitate în scopul aflării adevărului.

Expertiza criminalistică face parte din categoria expertizelor judiciare, reprezentând un mijloc de probă, un procedeu probator valoros, prin care, pe baza unei cercetări fundamentate pe date şi metode ştiinţifice, expertul furnizează organului judiciar concluzii motivate ştiinţific cu privire la fapte pentru a căror lămurire sunt necesare cunoştinţe specializate.

(...)

EXTRAS:

(...)

5. În activitatea procesual penală, tehnicile speciale de investigare constituie ingerinţe ale autorităţii în exerciţiul unor drepturi fundamentale ale individului, având, pe cale de consecinţă, un caracter de excepţie. Introducerea acestor Excepţii de la inviolabilitatea convorbirilor telefonice şi a comunicaţiilor, de la respectarea vieţii private şi familiale, a domiciliului şi a corespondenţei, dacă măsurile sunt necesare pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, este prevăzută şi de Convenţia europeană a drepturilor omului. În schimb, în materie procesuală, tehnicile speciale de investigare răspund funcţiilor şi scopului procesului penal, astfel cum sunt ele arătate la art. 1 alin. (1) C. proc. pen. – constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

(...)

EXTRAS:

1. Punerea în discuţie a conceptului de criminalitate organizată este strâns legată de existenţa, pe lângă fenomenul juridic în sine, şi de existenţa unui fenomen sociologic al crimei organizate. Nu este uşor să se cuantifice niciunul dintre cele două fenomene şi, în special, să fie definite, pentru că, în afară de unele trăsături comune, natura, motivele şi originea crimei organizate diferă de la o ţară la alta. Geografia, demografia, diversitatea culturală, stratificarea socială sunt diferite şi generează abordări conceptuale diferite atât în ceea ce priveşte criminalitatea organizată, cât şi în privinţa reacţiei sociale. Statele cunosc diverse manifestări sau forme de criminalitate organizată şi, implicit, şi abordările în vederea definirii sunt diferite.

Deseori, ca termen, organizaţia criminală a fost asociată cu crima organizată. Organizaţia criminală este o structură de indivizi, subiectul activ al săvârşirii unor infracţiuni, şi nu se confundă cu activitatea (preocuparea) însăşi. „Crima organizată poate fi percepută ca un produs social «pătruns în viaţa noastră socială şi politică», ce izvorăşte din tendinţa diferitelor grupuri de a folosi criminalitatea ca mijloc de mobilitate socială şi chiar de acaparare a puterii. Această teorie, dezvoltată de către Francis A.J. Ianni şi Daniel Bell, afirmă că la baza crimei organizate se află un proces social. De exemplu, în America, explică Bell, crima organizată este modul în care grupurile de emigranţi, grupuri sărăcite, se ridică deasupra condiţiei de ghetou şi acţionează pentru evitarea opresiunii şi a discriminărilor, a oportunităţilor refulate, fenomene în mijlocul cărora trăiesc atât de mulţi imigranţi. Este una dintre explicaţiile ce se dau existenţei Mafiei italiene sau altor modele de crimă organizată, cum sunt Mafia «neagră», grupurile columbiene, corporaţiile cubaneze, organizaţiile tong, triadele, yakuza, crima organizată vietnameză, grupurile israelite, grupurile ruseşti («so-vietele»), Noua Mafie siciliană, iar pe continent grupările ţigăneşti, grupurile africane, kurde, arabe”.

Sursa crimei organizate şi-a găsit astfel locul în destrămarea şi proasta funcţionare a sistemului (înţelegând sistemul în ansamblul său), ceea ce a făcut ca, după schimbările survenite în fostele state totalitare, să se dezvolte cu mare repeziciune, surclasând structurile de drept, spulberând circuitele bancare, acaparând clasa politică, reuşind să intimideze ori să copleşească sistemul represiv.

Considerăm relevantă definiţia fenomenului crimei organizate conform căreia „criminalitatea este un produs obiectiv al structurii sociale, care s-a născut odată cu aceasta, fiind constituită din ansamblul infrac- ţiunilor care se săvârşesc într-o anumită perioadă de timp şi într-un loc bine determinat”. Spre deosebire de aceasta, criminalitatea organizată este cel mai periculos segment al criminalităţii, care prin structurile şi modul de manifestare ameninţă înseşi siguranţa şi stabilitatea statelor.

(...)