Language: RO
Currency: RON
  • RON
Bine ati venit in magazinul nostru! |

Shopping Cart

0 items

Noul Cod penal. Ghid de aplicare pentru practicieni | Autori: Corina Voicu s.a.

Code: 978-606-678-922-6
Descriere

EXTRAS:

(...)

Capitolul II.

Aplicarea legii penale

Secţiunea 1. Aplicarea legii penale în timp

Art. 3. Activitatea legii penale. Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare.

EXPLICAŢII

Legea penală intră în vigoare la o dată determinată, dată de la care devine obligatorie pentru toţi destinatarii ei, este „o lege activă” (Explicaţii…). Conform art. 78 din Constituţie, legea intră în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial sau la o dată ulterioară prevăzută în interiorul ei, în această ultimă ipoteză regăsindu- se şi noul Cod penal. Excepţie fac ordonanţele de urgenţă, care pot cuprinde şi infracţiuni, şi care intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, cu condiţia să fi fost depuse la Parlament pentru a fi puse în dezbatere în procedură de urgenţă – la camera competentă să fie sesizată.

Spre deosebire de codul din 1969, noul Cod penal plasează regulile de aplicare în timp a legii penale mai înainte de cele care privesc aplicarea ei în spaţiu. Prin conţinut, art. 3 asigură o cursivitate a reglementării, faţă de principiile din articolele anterioare care conţin raportări la o axă temporală pe care se situează data săvârşirii faptei şi data aplicării sancţiunii.

(...)

Detalii tehnice

ISBN: 978-606-678-922-6
Titlul cartii: Noul Cod penal. Ghid de aplicare pentru practicieni
Numele Autorului/lor: Corina Voicu, Andreea Simona Uzlau, Raluca Morosanu, Cristinel Ghigheci
Colectia din care face parte: Cursuri, Studii, Practica
Formatul cartii: Carte in format tiparit
Print interior: Alb-negru
Coperta: Brosata
Numar de pagini aproximativ: 632
Data aparitiei: 11 Martie 2014
Pret de vanzare cu amanuntul recomandat de producator: 59
Price: 59.00 Lei
Cantitate:
Send to friend Rate this product Add to wishlist Compare

Cuprins

PARTEA GENERALĂ (art. 1-187)

Titlul I. Legea penală şi limitele ei de aplicare (art. 1-14)

Capitolul I. Principii generale (art. 1-2)

Capitolul II. Aplicarea legii penale (art. 3-14)

Secţiunea 1. Aplicarea legii penale în timp (art. 3-7)

Secţiunea a 2-a. Aplicarea legii penale în spaţiu (art. 8-14)

Titlul II. Infracţiunea (art. 15-52)

Capitolul I. Dispoziţii generale (art. 15-17)

Capitolul II. Cauzele justificative (art. 18-22)

Capitolul III. Cauzele de neimputabilitate (art. 23-31)

Capitolul IV. Tentativa (art. 32-34)

Capitolul V. Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni (art. 35-45)

Capitolul VI. Autorul şi participanţii (art. 46-52)

Titlul III. Pedepsele (art. 53-106)

Capitolul I. Categoriile pedepselor (art. 53-55)

Capitolul II. Pedepsele principale (art. 56-64)

Secţiunea 1. Detenţiunea pe viaţă (art. 56-59)

Secţiunea a 2-a. Închisoarea (art. 60)

Secţiunea a 3-a. Amenda (art. 61-64)

Capitolul III. Pedeapsa accesorie şi pedepsele complementare (art. 65-70)

Secţiunea 1. Pedeapsa accesorie (art. 65)

Secţiunea a 2-a. Pedepsele complementare (art. 66-70)

Capitolul IV. Calculul duratei pedepselor (art. 71-73)

Capitolul V. Individualizarea pedepselor (art. 74-106)

Secţiunea 1. Dispoziţii generale (art. 74)

Secţiunea a 2-a. Circumstanţele atenuante şi circumstanţele agravante (art. 75-79)

Secţiunea a 3-a. Renunţarea la aplicarea pedepsei (art. 80-82)

Secţiunea a 4-a. Amânarea aplicării pedepsei (art. 83-90)

Secţiunea a 5-a. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (art. 91-98)

Secţiunea a 6-a. Liberarea condiţionată (art. 99-106)

Titlul IV. Măsurile de siguranţă (art. 107-1121)

Capitolul I. Dispoziţii generale (art. 107-108)

Capitolul II. Regimul măsurilor de siguranţă (art. 109-1121)

Titlul V. Minoritatea (art. 113-134)

Capitolul I. Regimul răspunderii penale a minorului (art. 113-116)

Capitolul II. Regimul măsurilor educative neprivative de libertate (art. 117-123)

Capitolul III. Regimul măsurilor educative privative de libertate (art. 124-127)

Capitolul IV. Dispoziţii comune (art. 128-134)

Titlul VI. Răspunderea penală a persoanei juridice (art. 135-151)

Capitolul I. Dispoziţii generale (art. 135-137)

Capitolul II. Regimul pedepselor complementare aplicate persoanei juridice (art. 138-145)

Capitolul III. Dispoziţii comune (art. 146-151)

Titlul VII. Cauzele care înlătură răspunderea penală (art. 152-159)

Titlul VIII. Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei (art. 160-164)

Titlul IX. Cauzele care înlătură consecinţele condamnării (art. 165-171)

Titlul X. Înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală (art. 172-187)

PARTEA SPECIALĂ (art. 188-446)

Titlul I. Infracţiuni contra persoanei (art. 188-227)

Capitolul I. Infracţiuni contra vieţii (art. 188-192)

Capitolul II. Infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii (art. 193-198)

Capitolul III. Infracţiuni săvârşite asupra unui membru de familie (art. 199-200)

Capitolul IV. Agresiuni asupra fătului (art. 201-202)

Capitolul V. Infracţiuni privind obligaţia de asistenţă a celor în primejdie (art. 203-204)

Capitolul VI. Infracţiuni contra libertăţii persoanei (art. 205-208)

Capitolul VII. Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile (art. 209-217)

Capitolul VIII. Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale (art. 218-223)

Capitolul IX. Infracţiuni ce aduc atingere domiciliului şi vieţii private (art. 224-227)

Titlul II. Infracţiuni contra patrimoniului (art. 228-256)

Capitolul I. Furtul (art. 228-232)

Capitolul II. Tâlhăria şi pirateria (art. 233-237)

Capitolul III. Infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii (art. 238-248)

Capitolul IV. Fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice (art. 249-252)

Capitolul V. Distrugerea şi tulburarea de posesie (art. 253-256)

Titlul III. Infracţiuni privind autoritatea şi frontiera de stat (art. 257-265)

Capitolul I. Infracţiuni contra autorităţii (art. 257-261)

Capitolul II. Infracţiuni privind frontiera de stat (art. 262-265)

Titlul IV. Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei (art. 266-288)

Titlul V. Infracţiuni de corupţie şi de serviciu (art. 289-309)

Capitolul I. Infracţiuni de corupţie (art. 289-294)

Capitolul II. Infracţiuni de serviciu (art. 295-309)

Titlul VI. Infracţiuni de fals (art. 310-328)

Capitolul I. Falsificarea de monede, timbre sau de alte valori (art. 310-316)

Capitolul II. Falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare (art. 317-319)

Capitolul III. Falsuri în înscrisuri (art. 320-328)

Titlul VII. Infracţiuni contra siguranţei publice (art. 329-366)

Capitolul I. Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate (art. 329-333)

Capitolul II. Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice (art. 334-341)

Capitolul III. Nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive (art. 342-347)

Capitolul IV. Infracţiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activităţi reglementate de lege (art. 348-351)

Capitolul V. Infracţiuni contra sănătăţii publice (art. 352-359)

Capitolul VI. Infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice (art. 360-366)

Titlul VIII. Infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială (art. 367-384)

Capitolul I. Infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice (art. 367-375)

Capitolul II. Infracţiuni contra familiei (art. 376-380)

Capitolul III. Infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate (art. 381-384)

Titlul IX. Infracţiuni electorale (art. 385-393)

Titlul X. Infracţiuni contra securităţii naţionale (art. 394-412)

Titlul XI. Infracţiuni contra capacităţii de luptă a forţelor armate (art. 413-437)

Capitolul I. Infracţiuni săvârşite de militari (art. 413-431)

Capitolul II. Infracţiuni săvârşite de militari sau de civili (art. 432-437)

Titlul XII. Infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de război (art. 438-445)

Capitolul I. Infracţiuni de genocid şi contra umanităţii (art. 438-439)

Capitolul II. Infracţiuni de război (art. 440-445)

Titlul XIII. Dispoziţii finale (art. 446)

BIBLIOGRAFIE

INDEX 

ISBN: 978-606-678-922-6
Titlul cartii: Noul Cod penal. Ghid de aplicare pentru practicieni
Numele Autorului/lor: Corina Voicu, Andreea Simona Uzlau, Raluca Morosanu, Cristinel Ghigheci
Colectia din care face parte: Cursuri, Studii, Practica
Formatul cartii: Carte in format tiparit
Print interior: Alb-negru
Coperta: Brosata
Numar de pagini aproximativ: 632
Data aparitiei: 11 Martie 2014
Pret de vanzare cu amanuntul recomandat de producator: 59

Promotii

Albinele si Albinaritul | Ghid incepatori | Editura Gramen, 2012

Albinele si Albinaritul | Ghid incepatori | Editura Gramen, 2012

-20%
Price: 34.40 Lei
List Price: 43.00 Lei
discounts info
Discounts info
Price: 34.40 Lei
List Price: 43.00 Lei
Discount: 8.60 Lei (20.00%)
Crescatoria de Prepelite | Carte de la Editura Gramen, 2010

Crescatoria de Prepelite | Carte de la Editura Gramen, 2010

-20%
Price: 27.20 Lei
List Price: 34.00 Lei
discounts info
Discounts info
Price: 27.20 Lei
List Price: 34.00 Lei
Discount: 6.80 Lei (20.00%)
Cultura trandafirilor pentru flori taiate si decor | Carte de la Editura Gramen

Cultura trandafirilor pentru flori taiate si decor | Carte de la Editura Gramen

-20%
Price: 34.40 Lei
List Price: 43.00 Lei
discounts info
Discounts info
Price: 34.40 Lei
List Price: 43.00 Lei
Discount: 8.60 Lei (20.00%)

New Products

Crescatoria de gaste

Crescatoria de gaste

-20%
Price: 23.20 Lei
List Price: 29.00 Lei
discounts info
Discounts info
Price: 23.20 Lei
List Price: 29.00 Lei
Discount: 5.80 Lei (20.00%)
Crescatoria de Curcani

Crescatoria de Curcani

Price: 23.00 Lei

Bestsellers

Tratat de Hipologie

Tratat de Hipologie

Price: 80.00 Lei
Cresterea Crapului - Carte din Colectia Ferma

Cresterea Crapului - Carte din Colectia Ferma

-20%
Price: 31.20 Lei
List Price: 39.00 Lei
discounts info
Discounts info
Price: 31.20 Lei
List Price: 39.00 Lei
Discount: 7.80 Lei (20.00%)