Cercetarea criminalistica a omorului

Infracţiunile analizate in aceasta lucrare fac parte din categoria infracţiunilor de violenţă.

În consecinta, generic vorbind categoria infracţiunilor de violenţă desemnează ansamblul faptelor penale, considerate într-o perioadă de timp în cadrul unui teritoriu, şi a căror săvârşire implică cel puţin un act legitim de constrângere, o conduită abuzivă, agresivă a participanţilor (autori, instigatori sau complici) care provoacă victimei suferinţe fizice sau psihice, vătămarea ori suprimarea unui drept sau libertăţi inerente persoanei, inspirând teamă, frică sau oroare…

ASPECTE METODOLOGICE ALE EXPERTIZEI MEDICO-LEGALE ÎN UZ DE

PRODUCERE A SECHELELOR POSTTRAUMATICE

Potrivit legislaţiei în vigoare, laboratoarele medico-legale efectuează la cererea organelor de drept constatări medico-legale în caz de moarte violentă sau a cărei cauză nu se cunoaşte ori este suspectată.

De asemenea, efectuează constatări medico-legale când este necesară o examinare corporală asupra învinuitului sau persoanei vătămate, pentru a constata pe corpul acestora existenţa urmelor infracţiunii.

Expertizele, noile expertize, constatarile şi celelalte lucrări medico-legale referitoare la persoane sau cadavre se efectuează de Institutul Medico-legal, laboratoarele sale exterioare, laboratoarele medico-legale judeţene şi cabinetele medico-legale, în cadrul competenţei acestora, la cererea organelor în drept, precum şi la cererea persoanelor interesate.

Atât în cazul învinuiţilor, cât şi inculpaţilor minori se vor aplica regulile generale prevăzute de C. proc. pen. 

Așadar, ascultarea se va desfăşura în trei etape principale - identificare, ascultare liberă şi punerea de întrebări - urmate de consemnarea declaraţiilor. În acest moment, pregătit anterior, se trece la aplicarea directă a regulilor tactice criminalistice de ascultare, în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, de personalitatea celui audiat.

Cercetarea la faţa locului a armelor de foc se înscrie în cadrul cercetării la faţa locului, având un obiect de cercetare specific ce este constituit din armele de foc şi urmele acestora.

În cazul utilizării armelor, la locul faptei rămân un număr însemnat de urme, rezultate din folosirea acestora iar în unele cazuri chiar şi arma sau bucăţi din aceasta.

Probele materiale ridicate se supun, de regulă, expertizei criminalistice (balistica judiciară); multe dintre problemele care se referă la împrejurările faptei pot fi soluţionate pe baza acestei expertize, iar altele se pot rezolva la locul faptei.

Ceea ce putem reţine sub titlul unor concluzii ar fi faptul că infracţiunile de lovire sau vătămare corporală se înscriu într-un procentaj din ce în ce mai crescut în evidenţele organelor de urmărire penală.

Aceste infracţiuni se săvârşesc în diferite împrejurări, dar mai ales în spaţii deschise, pentru că oferă posibilitatea infractorului de a-şi asigura scăparea şi scade puterea victimei de a se apăra, neputând cere nici ajutor. Infracţiunile de lovire sau vătămare corporală sunt periculoase, în primul rând pentru că pun în pericol viaţa, şi „în cel mai bun caz” integritatea fizică şi psihică.

În principiu, din punct de vedere criminalistic, scopul cercetării acestui gen de infracţiuni constă în:

- identificarea agresorilor şi a complicilor;

- mijloacele şi metodele folosite;

- mobilul infracţiunii;

- frecvenţa unor asemenea acte din partea făptuitorului;

- legăturile dintre făptuitor şi victima infracţiunii, cu precizarea că, în cazul în care agresorul este soţul victimei faptele sunt mai grave, potrivit modificărilor Codului penal, operate prin Legea nr. 197/2000, etc.

Pentru realizarea acestor sarcini organul judiciar procedează la examinarea locului faptei şi la primele măsuri pentru ascultarea persoanelor care au cunoştinţe în legătura cu infracţiunea.

• Consantin Aionitoaie, Ion-Eugen Sandu Vasile Berchesan, Tudore Butoi, Ilie Marcu, Eugen Palaceanu Constatin Pletea,
• Ion-Eugen Sandu, Emilian Stancu, Tratat de tactica criminalistica, Editura Carpati, Oradea, 1992
• Ion Anghelescu, Folosirea fonogramei si videofonogramei magnetice în procesul penal, în R.R.D. nr. 1, 1970
• Ion Anghelescu, Consideratii asupra locului cercetarii faptei, în „Revista Româna de Drept” nr. 11/1973
• Ion Argeseanu, Criminalistica si medicina legala în slujba justitiei, vol. I,. Editura Lumina Lex, 1996.
• G. Asanache, L. Marcus, Elemente de medicina biocriminalistica, Bucuresti, 1978.
• Vladimir Belis, Tratat de medicina legala, vol. 1, Editura Medicala, Bucuresti, 1995
• Aurel Ciopraga, „Criminalistica. Tratat de tactica”, Editura Gama, Iasi, 1996
• Dana Constantinescu, I. Argesanu, „Noi metode si tehnici utilizate în identificarea criminalistica si medico-legala”,
• Supliment al buletinului inter – probleme de criminalistica si criminologie a Procuraturii R.S.R., nr. 1-2/1989.
• C.R.M. Cuthbert, Science and the Detection of Crime, Hutchinson, London, 1958.
• G. Davies, Forensic Science, American Chemical Society, 1986.
• P. DeForest, H. Lee, R. Gaensslen, Forensic Science: An introduction to Criminalistics, McGraw Hill, New York, 1983.
• Ovidiu Drîmba, Istoria culturii si civilizatiei, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1984
• C-tin Dumitrescu, Curs de tehnica criminalistica, vol.II, Editat de scoala de ofiteri a Ministerului de Interne, Bucuresti, 1983.
• C-tin Dumitrescu, E. Gacea, Elemente de antropologie judiciara, Ed. Ministerului de Interne, Bucuresti.
• W.M. Else, J.M. Garrow, The Detection of Crime, published at the office of The Police Journal, London, 1934.
• B.J. Fisher, Techniques of Crime Scene Investigation, 5th ed. CRC Press, Boca Raton, Fl, 1992 (current edition, 2000).
• V.J. Gebert, Practical Homicide Investigation: Tactics, Procedures and Forensic Techniques, 3rd ed. CRC Press, Boca Raton, Fl, 1996.
• K.W. Goddard, Crime Scene Investigation, Reston Publishing Company, Reston, VA, 1977.
• Octavian Loghin, Drept penal român. Partea speciala, vol. I, Editura Sansa, Bucuresti, 1994
• Octavian Loghin, Tudorel Toader, Drept penal român .Partea speciala, Editura Sansa, Bucuresti, 1994
• M. Minovici, Tratat complet de medicina legala, vol. II, Bucuresti, 1930.
• I. Mircea, Criminalistica, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998.
• Paunescu – Podeanu, Baze clinice pentru practica medicala, vol. II, Ed. Medicala, Bucuresti, 1983.
• Iulian Poenaru, Pedeapsa cu moartea. „'Pro'' sau '”contra''?, Editura Limina Lex, Bucuresti, 1994
• Octavian Pop, Ion Anghelescu, Lupu Coman, Ion R. Constantin, ircea Constantinescu, Ion Grigorescu, Alexandru
• Hasnas, Vasile Lapadus s.a., Tratat practic de criminalistica, vol. 1, Serviciul editorial, presa si propaganda în rândul populatiei al Ministerului de Interne, Inspectoratul General al Militiei, Institutul de criminalistica, Bucuresti, 1976
• Stefan Popa, Nicolae Stoian, Stefan Neicu, „Fotografia judiciara”, Editura Ministerului de Interne, Bucuresti, 1992.
• Gh. Scripcaru, M. Terbancea, Patologie medico-legala, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1983
• Emilian Stancu, Criminalistica, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1994.
• Emilian Stancu, Criminalistica, vol. I+II, Editia a III-a, Editura Actami, Bucuresti, 1999.
• Emilian Stancu, “Tratat de criminalistica", Editura Universul Juridic, Bucuresti - editiile 2002, 2004, 2006.
• Emilian Stancu, Stiinta investigarii infractorilor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1993, vol. I.
• Camil Suciu, Criminalistica, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972.
• Camil Suciu, Dezvoltarea învatamântului criminalistic în România, Scoala româneasca de criminalistica, Serviciul cultural, presa si editorial, 1975.
• Codul penal si Codul de procedura penala, actualizate pâna în 2007.

Termenul de pruncucidere este propriu legislaţiei noastre şi defineşte o sferă mai restrânsă decât aceea a conceptului de infanticid din legislaţiile altor state. Infanticidul este încadrat la omucidere, fiind considerat o formă specială a acesteia în care se acordă circumstanţe atenuante sau agravante în raport de situaţia socială a femeii.

Pruncuciderea este definită de Codul penal la articolul 177 ca fiind: "Uciderea copilului nou-născut, săvârşită imediat după naştere de către mamă, aflată în stare de tulburare pricinuită de naştere".

Expertiza medico-legală referitoare la cadavre reprezintă unul dintre domeniile cele mai importante ale activităţii medico-legale. Autopsiile medico-legale se efectuează de medicii legişti în condiţiile prevăzute şi reglementate de lege.

În anumite cazuri, medici de medicină generală, morfopatologi sau medici de alte specialităţi pot efectua autopsii medico-legale, în baza delegaţiei direcţiei sanitare judeţene pe raza căreia profesează şi a avizului conducerii I.M.L.

Prevederile referitoare la cazurile în care autopsia medico-legală este obligatorie, aspectele procedurale şi problemele la care trebuie să răspundă medicul legist constituie deosebiri faţă de autopsia prosecturală