Cercetarea lovirilor si vatamarilor corporale

Infracţiunile analizate in aceasta lucrare fac parte din categoria infracţiunilor de violenţă.

În consecinta, generic vorbind categoria infracţiunilor de violenţă desemnează ansamblul faptelor penale, considerate într-o perioadă de timp în cadrul unui teritoriu, şi a căror săvârşire implică cel puţin un act legitim de constrângere, o conduită abuzivă, agresivă a participanţilor (autori, instigatori sau complici) care provoacă victimei suferinţe fizice sau psihice, vătămarea ori suprimarea unui drept sau libertăţi inerente persoanei, inspirând teamă, frică sau oroare…

ASPECTE METODOLOGICE ALE EXPERTIZEI MEDICO-LEGALE ÎN UZ DE

PRODUCERE A SECHELELOR POSTTRAUMATICE

Potrivit legislaţiei în vigoare, laboratoarele medico-legale efectuează la cererea organelor de drept constatări medico-legale în caz de moarte violentă sau a cărei cauză nu se cunoaşte ori este suspectată.

De asemenea, efectuează constatări medico-legale când este necesară o examinare corporală asupra învinuitului sau persoanei vătămate, pentru a constata pe corpul acestora existenţa urmelor infracţiunii.

Expertizele, noile expertize, constatarile şi celelalte lucrări medico-legale referitoare la persoane sau cadavre se efectuează de Institutul Medico-legal, laboratoarele sale exterioare, laboratoarele medico-legale judeţene şi cabinetele medico-legale, în cadrul competenţei acestora, la cererea organelor în drept, precum şi la cererea persoanelor interesate.

Atât în cazul învinuiţilor, cât şi inculpaţilor minori se vor aplica regulile generale prevăzute de C. proc. pen. 

Așadar, ascultarea se va desfăşura în trei etape principale - identificare, ascultare liberă şi punerea de întrebări - urmate de consemnarea declaraţiilor. În acest moment, pregătit anterior, se trece la aplicarea directă a regulilor tactice criminalistice de ascultare, în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, de personalitatea celui audiat.

Convenţional, în desfăşurarea cercetării la faţa locului, se face distincţie între două faze: faza numită statică şi faza numită dinamică. Natura activităţilor întreprinse de organele judiciare diferă în funcţie de unul sau altul dintre aceste momente.

Activităţile ce se efectuează în faza statică urmăresc determinarea limitelor teritoriale asupra cărora se va extinde cercetarea şi fixarea aspectului general al locului săvârşirii infracţiunii, a poziţiei urmelor şi mijloacelor materiale de probă, în starea în care au fost găsite.

Faza numită dinamică a cercetării are drept obiect examinarea, cu ajutorul unor mijloace tehnico-ştiinţifice adecvate, a urmelor şi mijloacelor materiale de probă ce constituie o consecinţă a infracţiunii, sau care se află în anumite raporturi cu fapta săvârşită.

Distincţia între fazele statică şi dinamică ale cercetării la faţa locului are un caracter convenţional, în sensul că în practica efectuării acestei activităţi, în raport de o seamă de împrejurări legate de particularităţile faptei săvârşite şi ale locului comiterii faptei, acestea nu se succedă în ordinea în care a fost înfăţişată ci adeseori se împletesc, se întrepătrund.

Cercetarea la faţa locului a armelor de foc se înscrie în cadrul cercetării la faţa locului, având un obiect de cercetare specific ce este constituit din armele de foc şi urmele acestora.

În cazul utilizării armelor, la locul faptei rămân un număr însemnat de urme, rezultate din folosirea acestora iar în unele cazuri chiar şi arma sau bucăţi din aceasta.

Probele materiale ridicate se supun, de regulă, expertizei criminalistice (balistica judiciară); multe dintre problemele care se referă la împrejurările faptei pot fi soluţionate pe baza acestei expertize, iar altele se pot rezolva la locul faptei.

• Consantin Aionitoaie, Ion-Eugen Sandu Vasile Berchesan, Tudore Butoi, Ilie Marcu, Eugen Palaceanu Constatin Pletea,
• Ion-Eugen Sandu, Emilian Stancu, Tratat de tactica criminalistica, Editura Carpati, Oradea, 1992
• Ion Anghelescu, Folosirea fonogramei si videofonogramei magnetice în procesul penal, în R.R.D. nr. 1, 1970
• Ion Anghelescu, Consideratii asupra locului cercetarii faptei, în „Revista Româna de Drept” nr. 11/1973
• Ion Argeseanu, Criminalistica si medicina legala în slujba justitiei, vol. I,. Editura Lumina Lex, 1996.
• G. Asanache, L. Marcus, Elemente de medicina biocriminalistica, Bucuresti, 1978.
• Vladimir Belis, Tratat de medicina legala, vol. 1, Editura Medicala, Bucuresti, 1995
• Aurel Ciopraga, „Criminalistica. Tratat de tactica”, Editura Gama, Iasi, 1996
• Dana Constantinescu, I. Argesanu, „Noi metode si tehnici utilizate în identificarea criminalistica si medico-legala”,
• Supliment al buletinului inter – probleme de criminalistica si criminologie a Procuraturii R.S.R., nr. 1-2/1989.
• C.R.M. Cuthbert, Science and the Detection of Crime, Hutchinson, London, 1958.
• G. Davies, Forensic Science, American Chemical Society, 1986.
• P. DeForest, H. Lee, R. Gaensslen, Forensic Science: An introduction to Criminalistics, McGraw Hill, New York, 1983.
• Ovidiu Drîmba, Istoria culturii si civilizatiei, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1984
• C-tin Dumitrescu, Curs de tehnica criminalistica, vol.II, Editat de scoala de ofiteri a Ministerului de Interne, Bucuresti, 1983.
• C-tin Dumitrescu, E. Gacea, Elemente de antropologie judiciara, Ed. Ministerului de Interne, Bucuresti.
• W.M. Else, J.M. Garrow, The Detection of Crime, published at the office of The Police Journal, London, 1934.
• B.J. Fisher, Techniques of Crime Scene Investigation, 5th ed. CRC Press, Boca Raton, Fl, 1992 (current edition, 2000).
• V.J. Gebert, Practical Homicide Investigation: Tactics, Procedures and Forensic Techniques, 3rd ed. CRC Press, Boca Raton, Fl, 1996.
• K.W. Goddard, Crime Scene Investigation, Reston Publishing Company, Reston, VA, 1977.
• Octavian Loghin, Drept penal român. Partea speciala, vol. I, Editura Sansa, Bucuresti, 1994
• Octavian Loghin, Tudorel Toader, Drept penal român .Partea speciala, Editura Sansa, Bucuresti, 1994
• M. Minovici, Tratat complet de medicina legala, vol. II, Bucuresti, 1930.
• I. Mircea, Criminalistica, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998.
• Paunescu – Podeanu, Baze clinice pentru practica medicala, vol. II, Ed. Medicala, Bucuresti, 1983.
• Iulian Poenaru, Pedeapsa cu moartea. „'Pro'' sau '”contra''?, Editura Limina Lex, Bucuresti, 1994
• Octavian Pop, Ion Anghelescu, Lupu Coman, Ion R. Constantin, ircea Constantinescu, Ion Grigorescu, Alexandru
• Hasnas, Vasile Lapadus s.a., Tratat practic de criminalistica, vol. 1, Serviciul editorial, presa si propaganda în rândul populatiei al Ministerului de Interne, Inspectoratul General al Militiei, Institutul de criminalistica, Bucuresti, 1976
• Stefan Popa, Nicolae Stoian, Stefan Neicu, „Fotografia judiciara”, Editura Ministerului de Interne, Bucuresti, 1992.
• Gh. Scripcaru, M. Terbancea, Patologie medico-legala, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1983
• Emilian Stancu, Criminalistica, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1994.
• Emilian Stancu, Criminalistica, vol. I+II, Editia a III-a, Editura Actami, Bucuresti, 1999.
• Emilian Stancu, “Tratat de criminalistica", Editura Universul Juridic, Bucuresti - editiile 2002, 2004, 2006.
• Emilian Stancu, Stiinta investigarii infractorilor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1993, vol. I.
• Camil Suciu, Criminalistica, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1972.
• Camil Suciu, Dezvoltarea învatamântului criminalistic în România, Scoala româneasca de criminalistica, Serviciul cultural, presa si editorial, 1975.
• Codul penal si Codul de procedura penala, actualizate pâna în 2007.

Termenul de pruncucidere este propriu legislaţiei noastre şi defineşte o sferă mai restrânsă decât aceea a conceptului de infanticid din legislaţiile altor state. Infanticidul este încadrat la omucidere, fiind considerat o formă specială a acesteia în care se acordă circumstanţe atenuante sau agravante în raport de situaţia socială a femeii.

Pruncuciderea este definită de Codul penal la articolul 177 ca fiind: "Uciderea copilului nou-născut, săvârşită imediat după naştere de către mamă, aflată în stare de tulburare pricinuită de naştere".

De-a lungul timpului se constat că cele mai multe infracţiuni contra persoanei, sunt săvârşite cu ajutorul armelor albe, care de altfel sunt şi cel mai la îndemâna criminalilor.

Mai mult, în ultimul timp, pe fondul tensiunilor sociale create în ţara noastră de economia în tranziţie şi creşterea spectaculoasă a ratei şomajului, infracţiunile de violenţă au crescut ca număr şi ce este mai grav este că numărul a crescut mai ales în ceea ce priveşte aşa-zisa violenţă familială sau conjugală.

Expertiza medico-legală referitoare la cadavre reprezintă unul dintre domeniile cele mai importante ale activităţii medico-legale. Autopsiile medico-legale se efectuează de medicii legişti în condiţiile prevăzute şi reglementate de lege.

În anumite cazuri, medici de medicină generală, morfopatologi sau medici de alte specialităţi pot efectua autopsii medico-legale, în baza delegaţiei direcţiei sanitare judeţene pe raza căreia profesează şi a avizului conducerii I.M.L.

Prevederile referitoare la cazurile în care autopsia medico-legală este obligatorie, aspectele procedurale şi problemele la care trebuie să răspundă medicul legist constituie deosebiri faţă de autopsia prosecturală